Legea definește drept violența în familie, orice acțiune sau inacțiune intenționată de ordin fizic, psihologic, sexual, emoțional sau economic, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate asupra unuia din soți. Violenţă în familie mai este și împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
În scopul combaterii și înlăturării violenței, în familie în Republica Moldova acționează o serie de ONG ce vin în ajutorul victimelor violenței domestice oferind asistență juridică și psihologică cum ar fi spre exemplu:
- Ombudsmanul-Funcțiile acestei organizații constau în: supravegherea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a legalităţii, care implică şi funcţiile de cercetare şi control a administraţiei publice; funcții de mediere sau implementare a unor noi măsuri legale; sancţionare sau penalizare a autorităţilor, care provoacă prejudicii prin activitatea instituţiei.
- Centrul Național de prevenirea abuzului față de copii.
- Organizația Salvați Copiii.
- Coaliția Națională ”Viața fără Violență în familie”.
În cazul abuzului sau violenței asupra copilului, acesta se poate adresa pentru sprijin la autoritățile tutelare, avocatului parlamentar sau oricărei altei organizații competente în domeniu.
Dreptul de a depune o cerere privind constatarea abuzului sau violenței în familie îl au:
- Victima violenței sau un membru de familie
- Orice persoană care deține informații și probe despre un act de violență asupra unei persoane
- Autoritățile locale de asistență socială
- Asistenți sociali sau altă persoană responsabilă de monitorizarea unei familii.
După depunerea cererii , instanța de judecată este obligată ca în termen de 10 zile să întreprindă măsuri necesare pentru protecția victimelor violenței de agresor și poate dispune ca:
- Victima să părăsească locul de trai unde are loc actele de violență
- Interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de X metri de victimă
Victimele Violenței domestice au dreptul la consultarea juridică primară absolut gratuit.